- Home
- Evenimente
- Galerie Foto
- Descrierea locaţiei
- Istorie Club A
- Poveşti din Club A
- Marian Baciu – PORTRET NONCONFORMIST DE REGIZOR ASEMENEA
- Cum a debutat "Romania Culturala sub lupa”?
- Cronica concertului Von Spar- de Mihai Plamadeala
- Mihnea- Luna Amara- "Crezul meu politic – bunul simt în tot ceea ce facem"
- Slang- Cronica de concert
- Doru Ionescu - Va veni o generatie de ascultatori...
- Proiecte Culturale
- Presă
- Preţuri
- Reguli
- Echipa noastră
- Join Us
Cum a început totul
Scurt Istoric
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
| Emil Barbu Popescu Rectorul Institutului de Arhitectura si parintele Club A |
Prima emblema a Clubului | Prima legitimatie a Clubului | Prima insigna a Clubului |
40 de ani. Sunt multi? Sunt putini? Pentru un om ar însemna floarea vârstei. Pentru un fluture de lampa aceasta notiune ar fi abstracta. O testoasa ar fi în plina adolescenta si exemplele pot continua la nesfârsit . Pentru Club A 40 de ani reprezinta istoria. O istorie frumoasa, cu suisuri si coborâsuri, cu lucruri bune si rele, însa, lucrul cel mai important, o istorie neîntrerupta.
„Parintele" clubului este Emil Barbu „Mac" Popescu, actualul Rector al Universitatii de Arhitectura si Urbanism „Ion Mincu" - Bucuresti, pe atunci student al acesteia. Ideea plutea în aer înca din 1967 dar transpunerea ei în realitate a fost posibila abia în 1969. Atunci studentii arhitecti au reusit sa adune la un loc spatiul (un subsol dezafectat de pe Blanari), banii (35.000 de lei - o suma impresionanta pentru acele vremuri - obtinuta prin cheta) si oamenii (absolut toata suflarea Institutului de Arhitectura si nu numai). Emil Barbu Popescu: „Ideea înfiintarii Clubului a aparut în 1967 dupa o excursie în Polonia pe care am câstigat-o la un concurs al Uniunii Arhitectilor. Când m-am întors din Polonia unde am vizitat mai multe cluburi de care auzisem am lansat ideea: „A sosit timpul sa lasam inertia care nu ne caracterizeaza si sa ne lasam de Albina" (Albina susnumita, cofetarie din vecinatatea Institutului era locul unde îsi petreceau timpul studentii de la Arhitectura - nota editorului). Ideea a prins, studentii au strâns prin contributii banesti peste 35000 lei, cu care am început primele lucrari. Dupa multe încercari de gasire a unui spatiu adecvat, mergând de la un restaurant din Piata Kogalniceanu pâna la un spatiu aflat la restaurantul fost Victoria, demolat dupa cutremur, un coleg de grupa si-a amintit ca a vazut o usa metalica pe Blanari. Am batut la usa, am deschis si jos era o pivnita fara pardoseala, fara nimic, cu câteva stive de material metalic. Am obtinut de Ministerul Comertului Interior sa ni-l atribuie, l-am luat în proprietate si am început amenajarea. Am facut foarte multe lucrari de reparatii si ambientare, au fost donatii ale studentilor (corpuri de iluminat, perne, reviste). Mobilierul l-am comadat la o întreprindere care facea butoaie. Evenimentul a fost cu adevarat mare. Principalele figuri ale culturii si artei bucurestene au trecut prin club: de la Baranga, Radu Beligan, M.R.P., Nichita Stanescu, pâna la Ciulei sau Herlea si Dan Iordanescu. Era un atasament extraordinar al tuturora catre club." (Text preluat din „Caietul Program al spectacolului de la Sala Palatului", 28 februarie - 1 martie 1990)
Asa a început totul. Au urmat 20 de ani de activitate, subversiva poate, dar noi preferam sa o numim normala. Este drept ca normalitatea în acele vremuri avea o conotatie aparte. Mirel Leventer, director Cineclub A :
„Anul 1969 a fost Anul Varsatorului, anul primului pas pe Luna si anul înfiintarii primului club independent studentesc din România comunista. Formal afiliat Centrului Universitar Bucuresti, el a fost de facto un S.R.L. total privat si anapoda tuturor doctrinelor timpului. Underground la propriu si la figurat, Clubul nu s-a remarcat prin comploturi sau cine stie ce activitati subversive. Simpla sa prezenta a fost o dizidenta activa prin lipsa cenzurii în programele sale, o insula de normalitate în mijlocul absurdului acelor ani.
Lista celor care au urcat pe scena Clubului este un Who's Who a tot ce a dat mai bun acest popor în domeniul culturii: studenti la teatru, conservator si arte plastice, muzicieni de jazz, pop, rock si muzica clasica, coruri si grupuri satirice, actori si regizori, DJ si oameni de presa. Multi au debutat pe scena din Blanari si pastreaza în suflet emotia începutului. Multi nu mai sunt printre noi, multi au plecat spre cele patru zari si multi au devenit elita artistica, culturala si chiar politica a tarii.
O mâna de studenti de la Arhitectura s-au adunat cu mult entuziasm si, cu experienta balului bobocilor si carnavalului anului V, s-au gândit sa-si încropeasca aproape de caminul din Garboveni un club al lor. Au gasit o pivnita cu pamânt pe jos si au facut ce-au facut de-au turnat mozaic venetian, au construit bolti gotice si firide din rabit, au confectionat mobilier din lemn masiv, lampi jait.
Multi am fost cei ce am preluat stafeta si ne-am sacrificat unii câteva examene, altii un an universitar sau doi: Andrei Giuroiu, Dan „Kuki" Georgescu, Gabriela Stanciu, Adi Popescu, „Dizy" Rosenvaig, Virgil Ruta, Doru Frolu.
Lista e imposibil de completat în acest spatiu si, inevitabil, multi entuziasti ramân anonimi.
Programul cultural al clubului era structurat pe seri. Deschis dupa ora noua, adica dupa ultima posibila predare de proiect în scoala, el prindea viata spre miezul noptii când actorii si muzicienii îsi terminau treburile prin teatre si sali de concerte. Lunea era seara de teatru, martea seara politica si folk: Florian „Motu" Pitis, Dan Tufaru, Ion „Pino" Caramitru, Anda Calugareanu, Dan Nutu, Horatiu Malaele, Radu Gheorghe, Cristi Motriuc, Eugen Stroe si Eugen Cristea, Mircea Florian, Dorin Liviu „Chubby" Zaharia, Doru Stanculescu, Sorin Minghiat, Alexandru Andries. Si politica se cam facea, cu poezii interzise, dezbateri libere si cântece de ti se facea frica.
Miercurea proiectam filme din arhiva ascunsa marelui public, joia se cânta jazz: Johnny Raducanu, Marius Popp, Dan Mândrila, Harry Tavitian, Garbis Dedeian. Vinerea era seara de arhitectura cu proiectii de diapozitive din lumea larga. Si veneau sâmbetele si duminicile pentru care se îmbulzea lumea la poarta Clubului: discoteca.
Am crescut la sân cea fost mai bun dintre DJ. Multi au ajuns vedete, iar unii au ajuns foarte departe: Andrei Voiculescu, Bebe Teodorescu, Bujor Pokorny, Florin Silviu Ursulescu. Daca iesea vreun disc la Londra, New-York sau Munchen în cel mult doua saptamâni era ascultat în Club. Multi au plâns pe strada Blanari în nopti lungi de iarna când n-au putut intra în discoteca A. Am avut formatii live, practic toata istoria muzicii rock românesti: Pheonix, Sideral, Sincron, Carusel, Chromatic, Sfinx, SemnalM, Modern Group, Mondial, Rosu si Negru, Petre Magdin Group, Catenele, FFN... Apoi au fost cele patru festivaluri de muzica rock ale Arhitecturii: 1969, 1971, 1979, 1981, însa asta e alta poveste.
Au fost vremuri grele, cu lupte absurde pentru un cuvânt sau un vers scapat cenzurii, cu oamenii care au avut curajul sa creada ca tara asta trebuie sa tina pasul cu restul omenirii, care au fost sufocati de stupiditatea sistemului si care odata plecati „dincolo" si-au pierdut publicul si identitatea culturala româneasca. S-au irosit valori umane inestimabile, am avut valori care în alte conditii ar fi devenit celebritati mondiale. Am avut pentru trei decenii si câteva generatii Club A, insula noastra de libertate, rezervatie artistica de pepiniera a talentului românesc."
(Arh. Mirel Leventer, director Cineclub A 1970-1975
Responsabil de seara 'miercurea filme' 1971-1974)









Comentarii recente
în urmă cu 13 ore 5 minute
în urmă cu 1 zi 13 ore
în urmă cu 5 zile 17 ore
în urmă cu 6 zile 17 ore
în urmă cu 1 săptămână 3 zile
în urmă cu 1 săptămână 5 zile
în urmă cu 2 săptămâni 5 zile
în urmă cu 2 săptămâni 6 zile
în urmă cu 4 săptămâni 4 zile
în urmă cu 4 săptămâni 5 zile