Da urlo
Timeline Photos
Timeline Photos
Timeline Photos
Timeline Photos

DESPRE CLUB A



Sunt mulţi? Sunt puţini?

Pentru un om ar însemna floarea vârstei.

Pentru un fluture de lampa această noţiune ar fi abstractă. O ţestoasă ar fi în plina adolescenţă şi exemplele pot continua la nesfârşit .

Pentru Club A 46 de ani reprezintă istoria. O istorie frumoasă, cu suişuri şi coborâşuri, cu lucruri bune şi rele, însă, lucrul cel mai important, o istorie neîntreruptă.

Lista celor care au urcat pe scena Clubului este un Who’s Who a tot ce a dat mai bun acest popor în domeniul culturii: arhitecți, studenţi la teatru, conservator şi arte plastice, muzicieni de jazz, pop, rock şi muzică clasică, coruri şi grupuri satirice, literați şi regizori, DJ şi oameni de presă. Mulţi au debutat pe scena din Blănari 14 şi păstrează în suflet emoţia începutului. Mulţi nu mai sunt printre noi, mulţi au plecat spre cele patru zări şi mulţi au devenit elita artistică, culturală si chiar politică a ţării.

O mâna de studenţi de la Arhitectură s-au adunat cu mult entuziasm şi, cu experienţa balului bobocilor şi a carnavalului anului V, s-au gândit să-şi încropească aproape de căminul din Graboveni un club al lor. Au găsit o pivniţă cu pământ pe jos şi au făcut ce-au făcut de-au turnat mozaic veneţian, au construit bolţi gotice şi firide din rabit, au confecţionat mobilier din lemn masiv, lămpi jait.

Mulţi au fost cei ce au preluat ştafeta şi și-au sacrificat unii câteva examene, alţii un an universitar sau doi: Andrei Giuroiu, Dan „Kuki” Georgescu, Gabriela Stanciu, Adi Popescu, Dizy Rosenzvaig, Virgil Ruta, Doru Frolu.

Lista e imposibil de completat în acest spaţiu şi, inevitabil, mulţi entuziaşti rămân anonimi.

„Părintele” clubului este Emil Barbu „Mac” Popescu, actualul Președinte al Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” – Bucureşti, pe atunci student al acesteia. Ideea plutea în aer încă din 1967 dar transpunerea ei în realitate a fost posibilă abia în 1969. Atunci studenţii arhitecţi au reusit să adune la un loc spaţiul (un subsol dezafectat de pe Blănari), banii (35.000 de lei – o sumă impresionantă pentru acele vremuri – obţinută prin chetă) şi oamenii (absolut toată suflarea Institutului de Arhitectură şi nu numai).

Emil Barbu Popescu – Amintiri despre Club A

Despre înființarea Club A

Text preluat din „Caietul Program al spectacolului de la Sala Palatului”, 28 februarie – 1 martie 1990

„Ideea înfiinţării Clubului a apărut în 1967 dupa o excursie în Polonia pe care am câştigat-o la un concurs al Uniunii Arhitecţilor. Când m-am întors din Polonia unde am vizitat mai multe cluburi de care auzisem am lansat ideea: „A sosit timpul să lăsăm inerţia care nu ne caracterizează şi să ne lăsăm de Albina” (Albina subnumită, cofetărie din vecinătatea Institutului era locul unde îşi petreceau timpul studenţii de la Arhitectură – nota editorului). Ideea a prins, studenţii au strâns prin contribuţii băneşti peste 35000 lei, cu care am început primele lucrări. După multe încercări de găsire a unui spaţiu adecvat, mergând de la un restaurant din Piaţa Kogălniceanu până la un spaţiu aflat la restaurantul fost Victoria, demolat după cutremur, un coleg de grupă şi-a amintit că a văzut o uşă metalică pe Blănari. Am bătut la uşă, am deschis şi jos era o pivniţă fără pardoseală, fără nimic, cu câteva stive de material metalic. Am obţinut de la Ministerul Comerţului Interior să ni-l atribuie, l-am luat în proprietate şi am început amenajarea. Am făcut foarte multe lucrări de reparaţii şi ambientare, au fost donaţii ale studenţilor (corpuri de iluminat, perne, reviste). Mobilierul l-am comandat la o întreprindere care făcea butoaie. Evenimentul a fost cu adevărat mare. Principalele figuri ale culturii şi artei bucureştene au trecut prin club: de la Baranga, Radu Beligan, M.R.P., Nichita Stănescu, până la Ciulei sau Herlea şi Dan Iordănescu. Era un ataşament extraordinar al tuturora către club.”

Prefața cărții „Club A – 42 de ani – Muzica tinereții tale” de Doru Ionescu

„Am lansat într-o dimineață manifestul pentru club pe foi de hârtie volante distribuite de un student din anul III, Nelu Popa, care tocmai se întorsese dintr-un tur al Europei pe bicicletă. Sloganul de bază a fost: „Studenți, a sosit vremea să scăpăm de inerția care nu ne caracterizează!”Am căutat șase luni, am găsit un loc abandonat, Primăria l-a cedat, iar în toată această perioadă s-au strâns bani printr-o subscripție publică din partea studenților, donatorii devenind membri fondatori (circa 800 – aproape toți studenții la Arhitectură). Mobilierul a fost confecționat la un atelier de butoaie de varză, din stejar, idee genială, pentru că a rezistat din anii aceia până după 1992. Amenajările au durat un an și jumătate, perioadă în care am definitivat programul Club A. Fiecare student membru avea obligații, atribuții față de club de la care nu se abdica. A fost un club cu circuit închis adresat studenților de la Arhitectură, care, în calitate de membri, aveau dreptul, o dată pe săptămână, să își aducă invitați. Programele erau diverse, departajate pe zile ale săptămânii. S-au perindat nume de rezonanță ale intelectualității românești:artiști, actori, regizori, din țară și din străinătate, precum și tot cea însemnat formații pop și folk mai importante din România. Nu întâmplător, Club A a organizat, în 1969 și în 1971, la Sala Palatului primul și al doilea Festival Național de Muzică Pop (și Folk), semnificând primele mișcări de anvergură ale muzicii de acest gen din țară, organizate în întregime de studenți, șapte zile (și șapte nopți),considerate de autoritățile de la acea vreme mai degrabă șapte păcate. Dar am trecut și peste asta.

Interviu TV cu Emil Barbu Popescu – ( Jurnal Cultural – TVRCultural mai – 2011 )

„A fost o subscripție generală, cu puținii bani pe care fiecare i-a avut s-a strâns o sumă importantă într-un interval de doi ani de zile, suficientă ca să începem nașterea clubului, interval în care și căutam un spațiu adecvat. Mă gândeam că trebuie să fie un loc care să nu fie atacat, să nu fie râvnit, deci undeva, cum spunea vechiul rector de atunci “o gioarsă” care m-a deranjat foarte mult că l-am adus să vadă. Domnule rector Damian, zic, am gasit un loc unde vom face un club, a fost foarte curios să vina să vadă și a zis “Gioarsa asta?”. Asta a ambiționat și mai mult animatorii principali și asta a declanșat aceasta subscripție, care sigur că a adus la final un club, un club modest, dar cu farmec aparte. Farmec care cred eu că a rezistat foarte mulți ani și căruia astazi i se duce dorul.”

„După festivalul din 1969, clubul s-a așezat ca o instituție. Vă spun, lunea erau seri de muzică clasică și poezie. Aveam niște relații aproape contractuale cu studenții de la Conservator. Marțea se dădeau filme și închipuiti-va că în acele vremuri aveam acces la toate ambasadele. Un coleg sau doi mergeau la ambasadele Olandei sau Danemarcei. Vedeam filme de jazz sau sport pe care nu le vedea nimeni în Romania.”

Interviu cu directorii Club A – 19.03.2011

“Am reusit să facem un climat, sau să construim un climat în special cu sprijinul fetelor. Fetele au fost cele mai implicate, fetele făceau cea mai mare ordine aici în club, dădeau afară, spuneau să se dea jos picioarele de pe scaune, de pe mese, însă eu cred că eram post-tributar, am zis cum sa facem să fie mai bine, întâi să creăm “fructul oprit”. Și atunci am avut două pretenții, eu la vremea respectivă, lunea să fie ziua în care teatrele au “relache”, lumea să întâmpine actori și regizori, iar joia, formație mai veche de constănțeni, să fie zi de jazz. A ramas structurat 30 de ani. Pe urmă a fost ziua de cinematograf, de cinematecă, serile politice, formații care se lansau, discotecă și ziua de dumincă consacrată exclusiv membrilor fondatori. Eu cred că această idee de a penetra cât mai greu într-un loc, sigur cu avantajul că nu erau foarte multe localuri, când împrejur ai cinci sau sase puburi e mai greu să ai pretenția să desfasori același lucru ca atunci… atunci da, faptul că era fructul oprit, că nu puteai intra, că se întâmpla ceva, a creat această faimă, sigur că trebuie să menționez că a fost susținută în spate de o asociație studențească extrem de puternică și de virulentă la vremea respectivă.”

Lansarea cărții „Club A 42 de ani – Muzica tinereții tale” – Sala Dalles, 19.03.2012

„Am beneficiat de o conjunctură europeană la vremea aceea, au fost mișcările studenților din ’68 din Franța. Asociația de la Arhitectura devenise un fel de capăt de pod, eram mai puțini și eram lăsați în pace pentru că nu făceam lucruri mari, decât în sensul unei promovari a ideilor mai generoase și atunci deschiderea pe care obligatoriu am avut-o la momentul acela s-a datorat acestei temeri, acestei frici pentru ca nu cumva molipsirea evenimentelor din Franța… să nu cumva să se întâmple și în alte zone europene.

Am fost convins la un moment dat să îl schimbăm, să ne mutăm pe o strada “30 decembrie”, prin Centrul Vechi, nu mai știu cum se numește acum, un club gata amenajat, cu tot, și am simțit că de fapt era un moment în care dacă acceptăm o ofertă, extraordinară, elegantă, însemna să plecăm de acolo și să nu ne mai întoarcem niciodată pentru că după aceea, într-adevăr a devenit altceva. Au fost mai multe momente de încercare și totuși cred că un anumit curaj, faptul că nu am facut “găinarii”, lumea era civilizată.

Eu mai cred că s-au gândit și la o anumită supapă, pentru că, de ce spun asta, foarte interesant, trebuia sa fie si un loc în care sa respiri altfel. Foarte multe delegatii studentesți din Danemarca, din Olanda, chiar din Anglia care vizitau Bucureștiul și România, unde veneau? La Club A. Să se vadă că se poate și altfel. Mi s-a parut ca era interesant. Ganditi-va ca in anii ’70 afară ningea ,era iarna și in starda aia , acolo pe Blănari stateau 70, 80 de oameni sperând că vor putea intra în clubul respectiv, unde nu puteau să intre pentru ca nu erau studenți la Arhitectură.”